Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată.
Handbal, J3: Ne știm grupa de la Turneul Final

Handbal, J3: Ne știm grupa de la Turneul Final

🔴⚫Federația Română de Handbal a organizat în această dimineață tragerea la sorți a grupelor pentru Turneul Final de juniori 3 – masculin.
🔴⚫Echipa noastră, antrenată de Titus Donosa, va evolua în Grupa 1, în compania formațiilor Academia de handbal Minaur Baia Mare, LPS Târgu Mureș și LPS Bihor Oradea.
🔴⚫În Grupa 2, se vor bate pentru un loc în semifinale CSU din SUceava, CSM București, Dobrogea Sud Constanța și CSM Ploiești.
🔴⚫“O grupa echilibrată, cu echipe care sunt foarte apropiate valoric, din punctul meu de vedere. Cine va fi mai în formă la acel moment, va avea șansele mai mari să acceadă în semifinale, între primele patru echipe din țară”, a spus Titus Donosa, antrenor al juniorilor 3 de la ACS Transilvania.
🔴⚫Turneul Final al Campionatului Național de Handbal pentru această categorie de vârstă este programat la Bacău, în Sala Orizont, în perioada 9-13 iunie.
🔴⚫Succes, băieți! 🙂 


© Copyright 2015 Clubul Sportiv Transilvania Brasov.
Un proiect MediaMind