Patricia
Cabuz,
sportivă a Clubului Sportiv Transilvania Brașov, a participat zilele trecute la
Lion Cup, un important concurs internațional de gimnastică ritmică, desfășurat
în Ucraina, la Lvov, unde a fost însoțită de antrenoarea Elena Comendant.
La startul
competiției s-au aflat 450 de gimnaste, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani,
din Germania, Republica Moldova, Turcia, România și țara gazdă, Ucraina.
Micuța sportivă a
ACS Transilvania s-a clasat pe locul al doilea în probele de cerc și măciuci,
rezultate care i-au adus același loc și în clasamentul general al categoriei
dedicate fetelor sub 10 ani, născute în 2007 sau mai mici.
„A fost un
concurs greu, unul dintre cele mai renumite care au loc în Ucraina. N-a fost
deloc ușor, participarea fiind una numeroasă, iar copiii având un nivel
ridicat. Mai mult, am avut parte de o experiență foarte plăcută, Lvov fiind un
oraș superb, supranimit «Praga Estului»”, a povestit Corina Căbuz,
mama sportivei.
Patricia Cabuz
are 10 ani și practică gimnastica artistică de la vârsta de 3 ani, de la 5 ani
fiind în grupa de performanță a ACS Transilvania Brașov.