Vești bune în acest început de an pentru echipele de handbal, juniori 2 și juniori 3, ale ACS Transilvania. Federația Română de Handbal a decis să dea startul sezonului 2020-2021 și la juniori, însă cu respectarea protocolului medical în vigoare la seniori (Liga Zimbrilor, Liga Florilor, Divizia A), pentru combaterea răspândirii coronavirusului.
Astfel, cele două formații pregătite de Titus Donosa și Dorin Cian vor disputa noul campionat în cadrul câtorva turnee, primul dintre ele pentru juniori 3 (cu starutul în 10 februarie), la două săptămâni intrnd în joc și juniorii 2 (24 februarie).
Juniorii 2 au fost repartizați în Grupa B, alături de CSȘ Sighișoara, CSȘ Făgăraș, Sporting Ghimbav și CSȘ Odorheiu Secuiesc.
Juniorii 3 fac parte din Grupa B, în care vor întâlni pe Sporting Ghimbav, CSȘ Sighișoara, LPS Târgu Mureș și Szejke Odorheiu Secuiesc.
„În acest context pandemic, sezonul actual nu va reflecta adevărata valoare a echipelor, din cauza condițiilor în care ne-am pregătit, fără a avea continuitate, suferind patru luni de pauză totală în activitate, ca urmare a închiderii sălilor de sport din Brașov, fără niciun joc de pregătire și verificare de aproximativ un an. Cu atât mai mult cu cât J3 vor avea de anul acesta un nou regulament - 3 reprize a 20 minute, fiecare dintre ele cu alt sistem de joc.
Având în vedere că vom întâlni echipe care au avut continuitate în pregătire, va fi ceva mai greu să ne atingem obiectivul pe care ni-l propunem în fiecare an, calificarea în Turneul Final, însă vom face totul pentru a ajunge acolo.
Chiar dacă tot acest context aduce o frustrare pentru noi, vom încerca să reprezentăm cu cinste Brașovul în competițiile în care suntem implicați”, a declarat Titus Donosa, antrenor la #ACSTransilvania.
2, 3, si... Transilvania!!!
citeste mai departe