După o pauză de câteva luni de la ultimele meciuri
oficiale, echipa de baschet Under 14 a #ACSTransilvania revine în competiții.
Băieții lui Zeljko Bubanja vor avea primul turneu al sezonului 2020-2021 în
perioada 6-7 martie, urmând a întâlni pe CSU Sibiu, Alpha Sibiu și CSS Brașovia
Brașov.
Sezonul regulat va conține două turnee (6-7 martie, 27-28
martie), acestea fiind urmate de turneul semifinal (24-25 aprilie) și de
turneul final (9-13 iunie).
De altfel, gândul micilor baschetbaliști în roșu și negru
se îndreaptă către această ultimă fază a campionatului, unde, sperăm cu toții,
vor realiza o figură foarte frumoasă! J
În contextul pandemiei de coronavirus, startul sezonului
2020-2021 în campionatele juvenile a fost întârziat până în acest moment, față
de perioada de toamnă, care reprezenta debutul obișnuit an de an. Vom avea,
astfel, probabil cel mai scurt sezon din ultimii mulți ani.
Zeljko Bubanja, antrenor #ACSTransilvania #baschet: “Participarea în
campionat se face, în acest sezon, cu testare PCR pentru coronavirus, atât
pentru sportivi, cât și pentru oficiali. Toți participanții vor avea cazarea și
masa în același hotel, așa numitele turnee-bulă. Ne bucurăm că reîncep
competițiile și trebuie să mulțumim conducerii clubului, părinților și
sponsorilor noștri pentru efortul făcut în ajutorul nostru. Costurile sunt mari
în acest campionat atipic, dar împreună reușim să pornim la drum și să avem
cele mai bune rezultate!".
Echipa noastră a obținut medalia de bronz în ediția
trecută a Campionatului Național U13.
Staff-ul tehnic al clubului pregătește participarea
echipei de copii născuți în 2009 în Liga Națională U12, care s-ar putea
desfășura în luna iunie, pe litoral, dacă autoritățile o vor permite, în
funcție de evoluția pandemiei. De altfel, aceasta ar putea fi o bună repetiție
pentru micii noștri sportivi în perspectiva participării, în următorul sezon,
în Campionatul Național U13.