Echipa de handbal junioare 2 de la ACS Transilvania Brașov a dat
lovitura în acest sezon și a cucerit titlul național.
„A fost un an frumos pentru
echipa noastră. Am dominat grupa în sezonul regulat, am trecut cu brio de
turneul semifinal, iar la turneul final echipa a strălucit și a impresionat pe
toată lumea. Nu a fost ușor, au fost și momente de răscruce, am întâmpinat
multe dificultăți, dar seriozitatea și dorința de a face performanță ne-au
ajutat. Pentru clubul nostru, acest titlu reprezintă o încununare a muncii, o
răsplată pentru toate eforturile pe care le-am făcut și, mai ales, o confirmare
a valorilor pe care le-am susținut și le-am promovat. Este un model de succes,
având în vedere că acest club a construit prin forțe proprii, în numai 3 ani, o
formație campioană națională, iar șase sportive ale acestei echipe au fost
convocate la loturile naționale. Rezultate foarte bune am avut și la celelalte
grupe. Piramida este formată la secția de handbal, iar faptul că există
continuitate de la o grupă de vârstă la altă constituie un factor esențial în
atingerea obiectivelor. Astfel, în acest sezon am avut șase echipe calificate
în turneele semifinale, patru la fete și două la băieți, și patru echipe
calificate în turneele finale”, a
declarat directorul ACS Transilvania, Marius Fetti.
În doi ani, în Liga Națională
Conducătorii clubului au, însă, obiective importante și pentru
viitor. Primul, câștigarea „aurului” la junioare 1 în campionatul următor.
Apoi, în viitor se intenționează formarea unei echipe de senioare, care să
înceapă în Divizia A și să promoveze în Liga Națională.
„Pentru sezonul următor, rezultatul din acest an ne obligă la un singur
obiectiv, titlul național la junioare 1. Avem un nucleu format din cele mai
bune jucătoare din țară, componente ale loturilor naționale, dar pentru că
țintim tot mai sus, vom întări și mai mult lotul în această vară. Toate
jucătoarele au contract cu noi până la 23 de ani, deci nimeni nu va pleca.
Echipa își va urma traseul firesc, vom concura la junioare 1, mai avem încă
multe de arătat, însă dorim să facem pași siguri, să păstrăm continuitatea la
toate categoriile. Având în vedere valoarea jucătoarelor, am fost tentat să fac
echipă pentru Divizia A din acest an, dar după o analiză atentă și obiectivă,
am hotărât că e în interesul echipei și al sportivelor să nu ardem etapele, să
avem răbdare. Avem sportive foarte talentate, care în 2-3 ani vor ajunge nume
mari în handbalul românesc. Echipa de senioare este parte din proiectul nostru.
Așa cum am spus, așteptăm să ne vină timpul, să fim pregătiți din toate
punctele de vedere. Avem potențial și, dacă ne menținem și vom avea susținere,
peste un an ne înscriem în Divizia A cu obiectiv de promovare în Liga
Națională. E prea devereme să mă pronunț în legătură cu numele antrenorului,
dar am lucrat până acum cu profesioniști și voi cauta în continuare să atrag în
acest proiect oameni de valoare, dăruiți cu pasiune și încredere în ceea ce
fac”, a adăugat Marius Fetti.
„Poate vine și Primăria lângă noi. Aceste sportive sunt ale
Brașovului și fac cinste acestui oraș”
Fiind un club privat, ACS
Transilvania trăiește în mare măsură din venituri proprii, Fetti puncâtând: „Bugetul se compune în cea mai mare parte din
venituri proprii și sponsorizări, motiv pentru care performanța noastră merită
apreciată și mai mult. Am primit sprijin
și de la Consiliul Județean Brașov, în cadrul programului «Sportul de
performanță», și vreau să le mulțumesc pe această cale pentru deschiderea,
corectitudinea și transparența de care au dat dovadă. Deși sumele au fost mici
în raport cu cheltuielile pe care le avem, ne-au fost de mare ajutor, fiind
singurul sprijin din partea autorităților locale. Din partea Primăriei nu am
primit nimic până acum, deși aceste sportive sunt ale Brașovului și fac cinste
acestui oraș prin performanțele lor. Sperăm ca măcar de acum încolo Primăria
să-și îndrepte atenția și către ele, deoarece, la fel că alți sportivi, merită
să fie promovate și susținute. În forma actuală, această echipă reprezintă viitorul
handbalului brașovean, avem sportive cu un potențial extraordinar, care pot
atinge performanțe. Îmi doresc ca autoritățile locale să aibă o viziune comună,
unitară și să nu irosească șansa de a valorifica aceste talente. Nu cred că mai
există vreun oraș cu un asemenea potențial în sectorul juvenil la handbal. Dacă
s-ar investi acum, la acest nivel, Liga Națională ar deveni o poveste de succes
pentru Brașov în viitorul apropiat. Categoric, nu se poate face echipă de Liga
Națională doar din investiții private, costurile sunt mult prea mari, iar
implicarea autorităților locale este absolut necesară și obligatorie în acest
sens. Toate echipele din ligă sunt susținute de autorități locale, lucru
absolut normal în sportul de performanță la acest nivel. La Brașov avem o
pepinieră extraordinară, cu jucătoare de perspectivă, trebuie găsită o formulă,
în măsura în care se dorește, pentru ca ele să rămână ale Brașovului și să
realizeze performanțe pentru Brașov. Noi vom continuă să investim în sectorul
juvenil. O parte a proiectului nostru vizează și revitalizarea handbalului
masculin. Lucrăm și pe acest segment, iar rezultatele încep să apară, Clubul
Sportiv Transilvania Brașov fiind prezent cu două echipe de băieți în fazele
finale ale campionatului național de juniori și minihandbal din acest an”.
http://www.mytex.ro/stiri/185-sport/handbal/576576-brasov-planuri-mari-la-acs-transilvania-dupa-titlul-cucerit-de-junioarele-2-urmatorul-obiectiv-sa-castigam-aurul-la-junioare-1.html